
Spania a reușit să restabilească în această dimineață circa 99% din consumul de electricitate, și probleme mai sunt doar la rețeaua feroviară și la unele magistrale de metrou, după blackout-ul fără precedent de ieri de la prânz, când mai mult de jumătate din consumul țării a fost pierdut, potrivit El Pais.
În urma penei masive de curent care a paralizat întreaga Spanie luni, Red Eléctrica, opertorul rețelei naționale de transport, a raportat că până la ora 6:00 dimineața, peste 99% din alimentarea cu energie electrică a țării fusese restabilită, iar toate stațiile de transformare ale rețelei erau funcționale.
Cele mai mari probleme sunt în transportul feroviar, unde sute de persoane au petrecut noaptea în gări așteptând să prindă un tren. Ministrul Transporturilor, Óscar Puente, a detaliat serviciile de mare viteză care vor funcționa, cum ar fi legăturile din Madrid către Barcelona, Levante, Țara Bascilor, Malaga și Granada. Sistemul de trenuri suburbane funcționează la 50% din capacitate în Madrid și a fost din nou suspendat în Catalonia din cauza instabilității serviciului de electricitate.
Metroul din Madrid urma să se redeschidă la ora 8:00 dimineața, cu excepția unei linii, în timp ce trei linii sunt închise în Barcelona. Prim-ministrul Pedro Sánchez ține în această dimineață o nouă ședință a Consiliului Național de Securitate, prezidată de Regele Felipe al VI-lea. În apariția sa de luni seară, el a declarat că este în desfășurare o anchetă privind motivul pentru care producția de energie electrică a fost „brusc” întreruptă la ora 12:33. „Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată”, a afirmat el. „Toate resursele statului au fost mobilizate încă de la început”, potrivit lui Sánchez.
Citște și:
Cauza blackout-ului din Spania și Portugalia: un fenomen foarte rar generat de vreme care a afectat liniile de 400 kV