ANRE a aprobat Ordinul prin care toţi consumatorii primesc gaze din producţia internă la preţ plafonat la 68 lei/MWh

ANRE a anunţat că Ordinul nu va duce la creşteri de preţuri şi că producătorii sunt obligaţi să vândă preponderent furnizorilor gazele pentru cosnumul populaţiei.

Iată integral comunicatul ANRE

“Pentru a duce la îndeplinire modificările aduse Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012, cu modificările și completările ulterioare, prin prevederile art. 61 din OUG nr.114/2018, Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat astăzi, 27.02.2019, Ordinul pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a cantităților de gaze naturale pe care producătorii au obligația să le vândă cu prioritate către furnizori pentru asigurarea întregului necesar de consum al clienților casnici din producția internă și/sau din depozitele de înmagazinare și a Metodologiei  de stabilire a structurii specifice de amestec import/intern pentru cantitatea de gaze naturale destinată asigurării consumului clienților finali noncasnici și de modificare a Codul rețelei pentru Sistemul național de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 16/2013.

Ordinul are ca principale obiective reglementarea obligațiilor producătorilor și furnizorilor de gaze naturale privind prețul de vânzare și de achiziție al gazelor naturale provenite din producția internă destinate consumului clienților finali, precum și stabilirea structurii specifice de amestec import/intern pentru cantitatea de gaze naturale destinată asigurării consumului clienților finali noncasnici.

Dintre principalele prevederi introduse de ordinul aprobat astăzi menționăm următoarele:

  1. Metodologia de stabilire a cantităților de gaze naturale pe care producătorii au obligația să le vândă cu prioritate către furnizori pentru asigurarea întregului necesar de consum al clienților casnici din producția internă și/sau din depozitele de înmagazinare
  • stabilirea cantităților de gaze naturale astfel încât să se asigure cantitățile necesare acoperirii consumului lunar curent din producție internă aferent clienților casnici, precum și cantitățile necesare înmagazinării gazelor naturale în depozite în vederea acoperirii consumului clienților casnici din portofoliu în perioada sezonului rece, integral din producție internă, pentru perioada 1.04. 2019 – 28.02.2022
  • acoperirea diferenţei dintre producţia internă curentă pe care fiecare furnizor o achiziţionează de la producători şi necesarul de consum al clienţilor casnici din perioada sezonului rece cu gazele naturale din depozitele de înmagazinare subterană pe care acesta a avut obligaţia să le injecteze în lunile de vară;
  • obligatia producătorilor de a vinde și a furnizorilor de a cumpăra cantitățile de gaze naturale destinate asigurarii întregului necesar de consum al clienților casnici din producția internă cu pretul de 68 lei/MWh, fără taxe și servicii incluse.
  1. Metodologia de stabilire a structurii specifice de amestec import/intern pentru cantitatea de gaze naturale destinată asigurării consumului clienților finali noncasnici:
  • stabilirea structurii specifice de amestec import/intern pentru cantitatea de gaze naturale destinată asigurării clienților noncasnici în perioada 1.04.2019-28.02.2022
  • stabilirea elementelor care se iau în considerare la determinarea structurii specifice de amestec;
  • stabilirea formulei de calcul prin care ANRE determină cantitatea de gaze naturale estimată din producția internă disponibilă pentru clienții noncasnici;
  • precizarea situațiilor în care structura de amestec stabilită de ANRE se poate modifica.

În vederea aplicării mecanismelor prevăzute în ordin, participanții la piața de gaze naturale au obligația de a transmite informațiile necesare până cel târziu la data de 10.03.2019.

Prevederile ordinului nu vor conduce la creșterea prețurilor  pentru clienții finali casnici  și asigură accesul transparent și nediscriminatoriu al tuturor clienților  la gazele naturale din producția internă la prețul de 68 lei/MWh”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *