Chinezii îi cumpără pe ruşi cu bani de la Moscova. A doua bancă a Rusiei este gata să finanţeze afacerea CEFC-Rosneft.

VTB, a două bancă din Rusia, a anunţat că este pregătită să finanţeze  compania chineză CEFC, pentru achiziţia unei participaţii minoritare la Rosneft, cea mai mare companie petrolieră din Rusia, deţinută majotritar de stat

“Suntem pregătiţi să acordăm un credit, deciziile au fost luate şi documentele semnate. Nu este nici un impediment din partea noastră”, a declarat, pentru Reuters, Andrey Kosti, director executiv al VTB. El nu a putut spune de ce acordul de împrumut nu a fost însă semnat.

VTB ar urma să finanţeze cu 5 miliarde de dolari această tranzacţie.

Pe de altă parte,  tranzacţia între cele două companii petroliere  ar putea fi încheiată săptămâna aceasta, au declarat surse apropiate negocierilor pentru publicaţia rusă Vedomosti, transmite Itar-TASS, conform Agerpres. Alte surse estimează că acordul ar putea fi semnat în maximum două săptămâni, documentul fiind deja elaborat.

Grupul CEFC China Energy, care în luna decembrie 2016 a semnat un acord pentru preluarea pachetului majoritar la KazMunayGas International (grupul Rompetrol), urmează să preia o participaţie de 14,16% din acţiunile gigantului petrolier rus Rosneft de la un consorţiu compus din traderul elveţian Glencore şi fondul de investiţii Qatar Investment Authority. O tranzacţie despre care s-a spus că va întări şi mai mult parteneriatul energetic dintre Moscova şi Beijing.

Rosneft este de departe cea mai mare şi mai influentă companie petrolieră rusă, cu legături strânse cu Kremlinul. Având acces la rezervele şi capacităţile de rafinare ale Rosneft ar fi un pas important în strategia CEFC de a deveni un jucător important pe piaţa energetică internaţională.

Guvernul rus, prin compania holding Rosneftegaz, deţine 50% din acţiunile Rosneft, după ce, în luna decembrie a anului 2016, a vândut o participaţie de 19,5% din acţiunile Rosneft către Glencore şi Qatar Investment Authority (QIA) în schimbul unei sume de peste 10 miliarde de euro. Un alt acţionar important la Rosneft este grupul britanic BP, cu o participaţie de 19,75%.

În ultimii ani, CEFC China Energy s-a transformat dintr-un trader de petrol într-un conglomerat cu activităţi în domeniul energiei şi finanţelor, iar tranzacţia cu Rosneft va permite Chinei, al doilea mare consumator mondial de energie, să îşi extindă cooperarea cu Rusia, cel mai mare producător mondial de petrol.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *