În sfârșit, crește consumul de energie în România

Consumul de energie electrică, gaze, și carburanți auto a crescut în primul trimestru al acestui an, potrivit ultimelor date la Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din România.

Primul trimestru al anului 2024 a venit cu o creștere a consumului de energie, mai accentuată la gazse naturale și combustibili auto, potrivit datelor Petrom.

Astfel, consumul de carburanți a crescut în România cu 6% față de primul trimestru din anul 2023 – tot anul trecut a fost o creștere de 4% față de anul precedent. Consumul de gaze naturale a crescut în primul trimestru din 2024 tot cu 6% față de primul trimestru din 2023 – anul trecut s-a înregistrat o scădere de 7% față de anul precedent. Consumul de energie electrică la nivel național a înregistrat și el o creștere, chiar daccă ceva mai redusă, de 2% în primul trimestru al anului în curs față de primul trimestru din 2023, în condițiile în care tot anul trecut a avut o scădere de 5% față de anul 2022.

Stricit referitor la companie, Petrom arată că vânzările sale de carburanți prin stații (Petrom este lider de piață(, au crescut cu 7% în primul trimestru din acest an față de primul trimestru al anului trecut, iar vânzările de gaze naturale au scăzut cu 4% în același interval de timp. Producția de energie electrică a companiei care opereaază centrala pe gaze în ciclui combinat de la Brazi, de 860 MW, a crescut cu 65% față de primul trimestru al anului trecut.

În primul trimestru al acestui an, Petrom a raportat, la nivel de grup, un profit net de 1,4 miliarde de lei, în scădere cu 6% față de aceeași perioadă a anului trecut. Veniturile companiei au fost de 8,5 miliarde de lei, în scădere cu 10% față de primul trimestru din 2023. Rezultatele au venit pe fondul scăderii prețurilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *