Grupul românesc WALDEVAR, cel care va construi pe un lac de acumulare al Hidroelectrica de pe Olt un parc fotovoltaic plutitor de 10 MW, anunță debutul lucrărilor în teren.
Iată ce au scris cei de la WALDEVAR pe pagina lor de LinkedIn acum câteva zile:
“Echipa noastră este pe teren pentru a da startul unei călătorii extraordinare: dezvoltarea celui mai complex proiect hibrid solar-hidro plutitor (FPV) din Europa, la Ipotești.
Prin combinarea tehnologiei fotovoltaice plutitoare cu infrastructura hidroenergetică, acest proiect reprezintă un pas major înainte în tranziția energetică, maximizând generarea de energie regenerabilă și utilizând mai inteligent activele existente.
#EchipaBlueFPV este mândră să facă parte dintr-un proiect care împinge limitele inovației și ale ingineriei. Așteptăm cu nerăbdare să împărtășim progresele noastre pe măsură ce această viziune ambițioasă devine realitate”
“În prezent, echipele WALDEVAR lucrează la realizarea și montarea rampei de lansare la apă a sistemelor flotante. Este una dintre etapele importante ale proiectului, care necesită o coordonare foarte bună între echipe și un grad ridicat de precizie în execuție”, a transmis compania răsounnd unei solicitări de-ale noastre.
“Înainte de începerea lucrărilor de execuție au fost realizate investigații complexe pentru caracterizarea condițiilor hidrologice și a geometriei lacului de acumulare. Acestea au inclus:
-măsurători batimetrice multibeam;
-scanări LiDAR ale malurilor;
-investigații geofizice și meteorologice;
-măsurători ale curenților și debitelor de apă;
-campanii de prelevare și analiză a sedimentelor;
-monitorizarea parametrilor de calitate ai apei, inclusiv a pH-ului.
Datele obținute au stat la baza modelelor hidrotehnice utilizate pentru proiectarea sistemului flotant și a soluției de ancorare.
Pentru monitorizarea continuă a amplasamentului sunt utilizate balize și echipamente de înaltă precizie, care furnizează în timp real date privind parametrii hidrologici și evoluția condițiilor din lacul de acumulare.
Hibridizarea hidro-solară a primului baraj din România care integrează un sistem Floating PV
Proiectul Nufărul va integra producția de energie hidroelectrică și fotovoltaică într-un sistem hibrid, care permite funcționarea coordonată a celor două surse de energie.
Această soluție va crește flexibilitatea operațională a amenajării hidroenergetice și va optimiza utilizarea infrastructurii existente pentru racordarea la rețea.
Integrarea în infrastructura SCADA existentă a hidrocentralei va permite monitorizarea și operarea centralizată a întregului sistem energetic, hidro și solar, prin intermediul unui centru unic de comandă și control”, a mai transmis compania


Hidroelectrica a semnat în iulie 2025 contractul cu firma românească WALDEVAR pentru sistemul flotant de panouri fotovoltaice – proiect pilot NUFĂRUL. Este vorba despre o centrală electrică fotovoltaică cu amplasare în județul Olt, pe luciul lacului de acumulare care deservește Centrala Hidroelectrica Ipotești, aflat în exploatarea Hidroelectrica. Sistemul fotovoltaic constă în panouri fotovoltaice de 620 Wp, invertoare de 100 kW, putere totală instalată în panouri de 10 MW și energia produsă de circa 13,4 GWh/an. Racordarea la Sistemul Energetic Național se va face prin intermediul a 4 posturi de transformare cu racordare în stația electrică a Centralei Hidroelectrice Ipotești, existente.
Valoarea contractului este de 39,25 milioane de lei fără TVA iar centrala ar urma să fie finalizată în toamna acestui an.
“Această investiție marchează o premieră pentru companie, fiind primul proiect de sistem flotant de panouri fotovoltaice implementat de Hidroelectrica. Prin această achiziție, compania face un pas important către eficientizarea resurselor, diversificarea portofoliului, oferirea de servicii complexe prin accesarea tehnologiilor moderne din domeniu”, aratăta atunci Hidroelectrica.
Acum două luni, proiectul a primit autorizație de înființare de la ANRE.
Citește și:






