Rusia vrea să îşi menţină exporturile de gaze naturale spre Europa la un nivel ridicat în anul 2018, în condiţiile în care grupul de stat Gazprom estimează că în 2017 livrările sale spre Europa au atins un nivel record, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
Directorul general adjunct de la Gazprom, Alexander Medvedev, a declarat că anul viitor grupul controlat de statul rus intenţionează să exporte spre Europa cel puţin 180 de miliarde metri cubi de gaze naturale. Un astfel de volum ar fi al doilea cel mai mare din istoria companiei, după cel record de peste 190 de miliarde metri cubi preconizat a fi atins în acest an. ‘Desigur este vorba de afaceri nu de sport. Cu toate acestea este vorba de o nouă etapă în istoria companiei’, a spus Medvedev.
Oficialii Uniunii Europene sunt decişi să diversifice sursele de aprovizionare cu energie şi să reducă dependenţa de Rusia şi în acest sens promovează extinderea porturilor capabile să primească nave care transportă gaze naturale lichefiate din SUA.
Medvedev a recunoscut că Europa ar putea beneficia de mai multe importuri de GNL, în special în perioadele în care cererea depăşeşte capacitate de furnizare a conductelor de gaze naturale. Cu toate acestea, directorul Gazprom a subliniat că livrările de gaze prin conducte vor rămâne mai competitive comparativ cu gazele naturale lichefiate. În plus, America Latină şi Asia rămân pieţele prioritare pentru gazele naturale lichefiate, în special pentru companiile din SUA. ‘O piaţă cu adevărat globală pentru GNL nu există încă. Există trei mari pieţe regionale, America, Europa şi Asia, cu o mare diferenţă de preţ. O primă de preţ va exista în Asia având în vedere că acolo cererea este creştere’, a apreciat Medvedev.
De asemenea, directorul general adjunct de la Gazprom a apreciat că explozia de la terminalul de gaze Baumgarten (Austria) nu este un motiv pentru Europa să critice Rusia. Alexander Medvedev a spus că incidentul din 12 decembrie, care a dus la creşterea preţurilor la gaze naturale cu 46%, arată că UE trebuie să continue să îşi dezvolte reţeaua de gazoducte în loc să critice dependenţa de gazul rusesc. Securitatea energetică depinde de cât de multe rute de aprovizionare dispui, mai degrabă decât de ţara de unde provine energia, a subliniat Medvedev. Acesta a adăugat că creşterea numărului de nave care transportă gaze naturale lichefiate nu vor garanta securitatea Europei pentru că atunci când combustibilul ajunge în porturi trebuie să treacă prin acelaşi sistem de gazoducte după regazificare.
Gazprom asigură peste o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, cea mai mare şi mai profitabilă piaţă pentru grupul rus în condiţiile în care în acest an i-a generat venituri de 37 de miliarde de dolari. Creşterea schimburilor comerciale cu Gazprom contrastează cu creşterea tensiunilor pe frontul militar şi politic